Treceți la conținutul principal

Statul român, stat național poliglot

Dan Culcer
15 martie 2013

« Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte. »

Trebuie combătută cu statornicie și vehemență teza unei Românii ca stat multinațional. În primul rând pentru că este o teză kominternistă, comunistă, leninistă, adoptată de Partidul Comunist din România, care a fost o agentură străină constituită ca avangardă a politicii de export al colonialismului rus spre vest, sub masca exportului de revoluție.
PC din România nu a fost avangarda clasei muncitoare, cum se zicea. Toată evoluția acestei formațiuni de activiști, de funcționari politici, de la deproletarizare și de la desțărănizare la îmburghezire, este încununată acum de Restaurația capitalistă din România, proces similar cu acela din toate statele est-europene foste « socialiste ».

Nu există în România alte națiuni decât națiunea română. Grupurile etnice minoritare sunt fragmente de comunități etnice disperse mai mult sau mai puțin apropiate de blocurile etnice sursă, care au tradiții culturale și limbi materne diferite, între ele și față de română. Neromânii sunt minoritari.
Statul român unitar poate accepta să se definească ca un stat în care poliglosia există și e protejată legal: atât. Zonarea poliglosică poate fi precizată, pe baze procentuale, și nu este neapărat coincidentă cu delimitările administrative. Grupurile minoritare pot fi compuse din etnicii neromâni dar și din etnicii români scufundați în zone dominate lingivistic de maghiarofoni, adică și de neromâni sau de români maghiarizați, cum se întâmplă în două județe din centrul României. Se acordă dreptul manifestării diversității poliglosice și se susține poliglosia ca o cale spre menținerea identității etnice declarate și asumate.
Nu se poate accepta definirea statului român ca un stat multinațional. Demografia oferă toate argumentele în acest sens, inclusiv recenzămintele în care s-a precizat ce limbă vorbesc declaranții, alta uneori decât ne-am putea aștepta după autodefinirea lor etnică. Există țigani care vorbesc țigăneasca -limbă maternă, sau maghiara, sau româna. Există ucrainieni etnici care nu vorbesc ucraineana așa cum există nemți (nu germani, fiindcă nu sunt cetățeni ai Germaniei!) care vorbesc un grai pe Valea Waserului în Nordul României.
În ce mă privește, aș dori încurajarea poliglosiei cetățenilor români ai României mai ales în direcția cunoașterii limbilor vecinătăților interioare sau exterioare, adică încurajarea românilor să învețe bulgara, maghiara, ucraineana, rusa, germana, sârbo-croata. Din mai multe motive: ca să dea exemplu, ca să nu poată fi vânduți, ca să poată dialoga cu vecinii în limba lor. Superioritatea morală astfel obținută poate compensa stupiditatea opiniilor cu privire la inutilitatea cunoașterii acestor limbi, care nu sunt limbi internaționale.
Limbile internaționale sunt vehicule ale colonialismului marilor puteri. Ele nu trebuiesc respinse dar nu trebuie nici a fi fetișizate ca scopuri în sine. A vorbi spaniola, portugheza sau italiana, o varianta clasică a arabei sau chineza vor reprezenta calități de care românii vor avea nevoie în paralel cu vorbirea rusei sau maghiarei în zonele de contact.
Orbirea maghiarofonilor mi se pare teribilă. Se uită diferențele de clasă în numele unor ipotetice interese de rasă, definite vag. Ei se îndreaptă spre ghetoizarea comunitară și obsedați de agresivitatea istorică față de români, considerați principalii dușmani și principalii benefeciari ai dislocării imperiului dualist, orice altă temă geopolitică este subordonată scopului iredentist final.
Când grupul etnic țigănesc, al cărui potențial economic, deci de putere la vârf, a crescut nemăsurat, grup actualmente dispersat, va solicita, prin liderii săi, autonomia teritorială în Ungaria, unde densitatea și agresivitatea unei părți a acestei comunități este semnificativă, eventual în nordul sau de ce nu chiar în sudul României, riscul acesta fiind mare, ungurii se vor trezi din acest vis recuperator și-și vor recâștiga vigilența spirituală și socială în favoarea intereselor reale, colaborarea cu vecinii, temperarea conflictului acum ațâțat.
Cu trei fronturi deschise politica actuală a Ungariei este sinucigașă.

Puțină istorie. Citesc un articol din 1883, scris I. G. Barițiu, fiul lui George Barițiu, semnat Camil, în « Observatoriul » din Sibiu:
« Precum în numele libertății și al civilizațiunii s-au comis multe crime, precum în numele dreptății s-au comis și se mai comit multe ilegașități, asemenea s-au comis și se mai comit până în momentul de față multe păcate și nenumărate nedreptăți pe contul naționalităților nemaghiare, în numele ideii de stat maghiar și a unității politice a națiunii maghiare. Aceste două noțiuni sînt invențiuni proaspete ale guvernului și ale politicilor maghiari. »
« Cu toate că baza [...] istorică a vechiului stat austriac este federalismul, cu toate că regatul Sf. Ștefan este un stat federal, cu toate că dualismul însuși nu este decât o federațiune bilaterală între două state poliglote (s.n. d.c.), totuși vedem și simțim destul de amar că teoria modernă a dreptului de stat ungar nu voește să recunoască natura de stat poliglot al aceluia și susține și voește a decreta unitatea statului maghiar și a națiunii maghiare politice. »
« Pactul dualistic încheiat între Austria și Ungaria, după catastrofa de la Sadova, nu a desființat unitatea statului vechi austriac, pentru că atunci ar fi trebuit să desființeze și unitatea dinastiei și a armatei, și, prin urmare, cei ce au încheiat acel pact nefericit, adică baronul Beust și Francis Deak [...], nu l-au încheiat în numele națiunii politice austriace sau maghiare, ci în numele Austriei și Ungariei ca state poliglote. »

Conceptul de stat poliglot mi se par interesant și nu l-am întâlnit până acum, în acest context.
Stat poliglot nu înseamnă stat multinațional. Asta mi se pare clar. Putem accepta, ca soluție de detensionare, stabilă, pentru a evita, de pildă, efectele crizei de identitate a maghiarilor, speriați de absorbție, aplicarea concretă a unei definiții organizatorice pentru România, pe baza noțiunii de stat poliglot, ca o deziderata a unor minorități, din vecinătățile interioare. Dar nu poate fi acceptată trecerea forțată, cu efecte destabilizatoare grave, de la stat poliglot la stat multinațional, cu perspectiva modificării granițelor și deci a statalității, fie pe calea constructivă integratoare dar inegalitară — Uniunea Europeană, fie pe cale distructivă, de dezmembrare în stătulețe provinciale, acțiunea violentă, din exterior dirijată, care a distrus Iugoslavia, e pe cale să distrugă Belgia, Spania. Tendința aceasta a produs depresiuni de forță și deci viduri geopolitice pe care marile puteri se grăbesc să le umple, să le cucerească economic și strategic.

Am să le explic unor parteneri de discuție maghiari că dezmembrarea e aducătoare de nenorociri, că o soluție poate veni prin ridicare la alt nivel a discuției proiective, prin abandonarea modelelor retrograde și imaginarea negociată a unor soluții proiective superioare. Dar proiecția este valabilă și pentru România în raport cu Transilvania, Bucovina și Basarabia. Chiar cu Moldova întregită sau cu Bucovina, România nu va devenit un stat care să poată rezista presiunilor imperiale singur, știind că presiuni imperiale au suferit și suferă toate fostele state din lagărul socialist.
Egotismul naiv, al căutării unor soluții pe cont propriu, trebuie depășit, contextul nu mai este același ca în 1920. Ducerea până la capăt a construcției naționale nu mai este posibilă cu aceleași mijloace. Construcția identitară, pentru toate statele pomenite, nu se poate realiza decât dacă conflictualitatea inerțială, remanentă va fi eliminată. Dacă nu suntem în stare să negociem ca între parteneri egali, fiecare în parte și toți laoaltă vom fi fagocitați de purtătorii politicilor imperiale, ajutați de « cominterniștii capitaliști », despre care știm cu toții că nu ne vor binele, că ne cer doar supunerea, execuția oarbă, disoluția de consumatori acefali integrați, prin entropie globalizantă, în marea piață de desfacere a produselor fără identitate. Disoluția entropică a identății nu este singura soluție. Ne putem împotrivi prin unire.

Dan Culcer

« Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte. »


Autorul propune un punct de vedere care pare să soluţioneze criza maghiarismului antiromânesc. Dar maghiarismul nu este numai antiromânesc, ci şi antislovac, antisloven, antiucrainean etc., adică este îndreptat împotriva statelor succesoare ale fostului Imperiu Austro-ungar. Dar, aşa cum am demonstrat în articolul „Esenţa hungarismului este antiromânismul“, maghiarismul este, în mod esenţial, preponderent antiromânesc, deoarece Ungaria pretinde că Transilvania i-ar fi aparţinut, ceea ce este absolut fals: Transilvania a fost principat independent, dar a fost încorporat de împăratul austriac în cadrul dualismului austro-ungar şi, deci, nu a depins politic de Ungaria niciodată. Ca atare, replica la maghiarismul revanşard nu este ca România să fie declarat stat poliglot – situaţie care nu ar face decît să complice problema, deplasînd accentul pe limbă, dar fără să rezolve agresivitatea hungaristă – ci una mai simplă şi eficientă: eliminarea din limbajul politic şi din Constituţie a conceptului „minorităţi naţionale“, evident, cu eliminarea reprezentanţilor „minorităţilor“ din Parlament. Din cauza aceasta, România a ajuns o copie a O.N.U., fiind, astfel, sub acest aspect, unică în lume, ceea ce este intolerabil! Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.
La fel şi în România, maghiarii şi maghiarizaţii trebuie să respecte legile României, în caz contrar trebuie expulzaţi (cei cu dublă cetăţenie, română şi maghiară) sau băgaţi la puşcărie, ca, de exemplu, agresorii elevei Sabina Elena, inclusiv P.N.L.-istul trădător Mădălin Guruianu (sau Buruianu, ceva de felul ăsta). În plus, ziua de 15 martie trebuie declarată „ziua criminalităţii maghiare“, iar aniversarea ei trebuie interzisă în România, intrînd sub incidenţa Legii siguranţei naţionale.
23 martie 2013, Pomenirea morţilor
Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Domnule Zărnescu,
Comentariul Dv. este corect în principiu. Dar NU cred că metoda forte propusă este aplicabilă. Ar fi aplicabilă doar dacă am presupune că România ar avea capacitatea politică și economică de a-și impune și menține această linie de comportament. Dacă nu am avea un stat care poate fi  ușor șantajat și presat, acum. Și așa a fost mereu. Deci politica românească se poate baza pe hotărâre și șiretenie, nu doar pe una sau alta. După bunele sfaturi ale înaintașilor și ale lui Lao Tze. Asta, dincolo de orice trădare.

Agresivitatea hungarismului nu va fi domolită de ideea poliglotismului. O știu mai bine decât mulți români. Fiindcă am citit bibliografia hungaristă și am urmărit fenomenul în expresia sa actuală. Dar nu cred că putem ignora sursa acestei agresivități, care este nu este doar dorința recâștigării statutului politic privilegiat și referința la «gloria străbună» ci, mai ales, simptomul nevrotic al dispariției prin diluare, absorbție, căsătorii mixte, declin demografic, sindrom etnic de sinucidere, în masa populațiilor majoritare, considerate «alogene». Eforturile de deznaționalizare ale periferiei masei ungare, prin acordarea de privilegii politice și administrative, organizate de la centru, nu au dat decât rezultate minime. Deci națiunea maghiară, care se simte amenințată de dispariție, știe, chiar dacă nu o spune cu voce tare, că s-a menținut prin absorbție. Altfel se topea demult. Căutați în orice carte de telefoane din Ungaria sau Transilvania și veți vedea numele de familie ale maghiarizaților. 
Asta produce reacții de apărare care sunt un amestec de lamentații disperate și de agresiuni. Am făcut aluzie la cele trei fronturi deschise de Ungaria, fără a intra în detalii. Am grupat mental în primul toate revendicările privitoare la vecini, în al doilea conflictul intern cu niște evrei și cu țiganii, în al treilea rezistența ungurească față de globalizarea impusă de comercianții internaționaliști atlantici și trans-atlantici (dominant propovăduită de niște evrei, dar nu numai) și de expansionismele economice terestre germane și rusesești, coloniale. Expulzarea celor cu dublă cetățenie ar fi o armă cu dublu tăiș, care dacă s-ar aplica și basarabenilor, (re)deveniți cetățeni români, nu ne-ar fi de nici un folos. Atunci când s-a creat și legalizat situația puțini au stat să analizeze consecințele pe termen mediu și lung.

Citarea lui Putin nu mi se pare pertinentă. «Referitor la minorităţi, Vladimir Putin a fost clar şi categoric: minorităţile trebuie să respecte legislaţia Federaţiei Ruse, altfel trebuie să plece, fiindcă Rusia nu are nevoie de minorităţi.»
Respectarea legislației este necesară și normală. Dar, dintr-un motiv foarte simplu, soluția plecării minorităților nerespectuoase de lege este utopică. Ca să plece, minoritățile trebuie să aibă unde să plece. O imensă lucrare de etnografie a URSS a fost tradusă la noi prin 1963. O veți găsi în biblioteci. Acolo se vede ce înseamnă Rusia, din unghi etnic. Toată zona transuralică este locuită, dominată de minorități, nu de ruși. Nordul Rusiei corespunde Republicii Komi. « Ce périmètre délimite une superficie de 416 774 km² qui, au 1er janvier 2005, était habitée par 996 000 personnes (soit une densité moyenne de 2,4 habitants par km²), qui revendiquent leur appartenance à plus de cent nations et ethnies différentes. » Sursa : http://ratatoulha.chez-alice.fr/komi/komi_chiffres.html
Puteți consulta în plus acest site, care evocă istoria celui de al Doilea Război Mondial, și veți vedea la ce mă refer. http://kp.rkomi.ru/ 

Reprezentarea minoritarilor în Parlament, așa cum a fost organizată și înainte și după 1989, este o farsă. Înainte, comuniștii lucrau cu «cozi de topor» dintre care unii au început să-și ia în serios rolul de reprezentanți ai minorității, pe la finele anilor 70, devenind opozanți interni (gen Domokos Geza sau Suto Andras). După 1989, prin autonomizarea reprezentării minoritare, elitele economice și politice ale minorităților (mai ales cele maghiare) au amestecat interesele comunitare cu interesele economice private, colaborând la instaurarea unei cleptocrații și profitocrații transetnice. Minoritarii făceau și fac troc cu respectivele grupuri românești de plutocrați, aflate temporar la putere.
Sunt deci de acord cu eliminarea radicală a acestui tip de reprezentare din sistemul politic al României. Rămâne să discutăm cum se poate echilibra situația, în condițiile în care reprezentarea politică a românilor suferă de boala endemică a democrației, sistemul care generează în centrul societății un vid politic, ocupat mereu de farsori, paiațe manipulate de forțele economice care conduc lumea, fără nici un raport cu interesele mulțimilor pauperizate, îndobitocite și mecanizate.

Cu tot binele, Dan Culcer


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.